Cum reactionam la despartire?

''Se spune ca razbunarea este un fel care se consuma rece. Dar nimeni nu ne invata cum se mananca despartirea. E aproape neplacut sa vorbesti despre ea. Ca si cum simpla ei mentionare ar atrage ghinionul. Eu una recunosc: am obiceiul de a-mi imagina, dintr-o pornire masochista probabil, doliul inainte ca decesul sa fie macar anuntat. Si da, toti spun ca timpul trece, dar pentru o inima facuta fasii trece extrem de greu. Parca am vrea sa dormim si sa ne trezim cand “ne-a trecut”, cand totul s-a cicatrizat si vantul uitarii a inceput sa bata din ce in ce mai eficient.

Cate cupluri, atatea despartiri. Cate personalitati, atatea moduri de a le trai.

Lovitura in plex
Unele dintre noi au un sentiment de lipsa acuta. Ca si cum le-ar fi taiat cineva un brat si nu se mai pot adapta noii stari. Simt absenta celuilalt in mod fizic aproape. Se gandesc la el fara incetare, adorm cu el in gand, pandesc fiecare licarire si sunet emis de telefonul mobil.

Probabil ati mai auzit asta de o mie de ori: vorbiti despre ce simtiti. Nu tuturor, celor apropiati, prietenilor cu care rezonati. Nu neaparat pentru sfaturile pe care le veti primi oricum si pe care, de cele mai multe ori, nu le veti urma. Ci pentru verbalizarea suferintei. Ajuta mult sa puneti in cuvinte, sa exprimati ceea ce simtiti. Acest simplu fapt duce la o resituare in realitate. La o acceptare mai usoara.

Daca simtiti nevoia sa stergeti mailuri, mesaje, sa rupeti fotografii, faceti-o. Va poate atenua durerea. Si plangeti. Usurati-va de povara, nu o strangeti si nu o lasati sa se inmulteasca. Suferinta poate fi ca un aluat. Nu o lasati sa stea “la cald”, in interior, exteriorizati-o.

Viitor anulat
Altele au senzatia ca viitorul le-a fost sters cu buretele. Ceea ce este un nonsens, nu? Din moment ce nici macar nu fusese scris. E vorba de relatiile in care existau planuri de viitor. Femeia nu simte ca a pierdut numai un barbat, ci o casa, un camin, copiii la care visa, familia pe care si-o dorea. Am pierdut sansa unei alte vieti, unei alte identitati, pana la urma si ne vedem obligate sa revenim la vechiul “eu”, sa ne multumim cu noi insene. Iarasi, aici este benefica umplerea timpului. Munciti mai mult, distrati-va mai mult.

Prea independent pentru angajament
Stiti povestea. El e rebel, face sa ne fiarba sangele si tocmai de-asta ne indragostim de el. Numai ca speram sa fim noi cele care transforma lupul in miel. Sau macar in caine. Or, de cele mai multe ori, esuam. Si dam vina pe noi. Ne culpabilizam, stam zile intregi si ne gandim unde am gresit.

Libera pe piata
Am mai intalnit si genul acesta de atitudine. Metoda lui “cui pe cui se scoate”. I-ai spus lui “adio” sau ti-a spus el tie, nu-i nimic, a doua zi spui “bun venit” unei multimi. Pentru un timp e posibil sa traiesti o euforie. Te simti din nou apreciata, esti pe val, te valorizezi. Nu e o vindecare sanatoasa insa. Seamana cu refugiul in droguri si alcool. Starea de bine este momentana, dar la sfarsitul zilei, in fata oglinzii, esti iarasi doar tu cu tine.''